Şcoala noastră

de Ecaterina Vântu
 (clasa a VIII-a A - 2002)

      Toamna târzie. Vremea mohorâta a întristat şcoala, iar ploaia rece a udat-o. Faţa ei posomorâta de oglindeşte în noroiul strălucitor. Supărata ca un om bătrân care şi-a îndeplinit scopul vieţii pe pământ, crede ca nu-şi mai are rostul.
      Elevii îi demonstrează ca nu este aşa. Ei o vizitează zilnic, mulţumindu-i că există. Acum chipul ei surâde vesel, primindu-i pe toţi şi ocrotindu-i sub acoperişul ei.Rămâne tăcută după ce a început ora, respectându-le dorinţa de a cunoaşte, de a se informa, de a şti.Unii afla densitatea corpurilor, alţii măsoară timpul cu clepsidra, cei mai mulţi lucrează cu formule matematice sau fac plimbări pe harta lumii, vorbind curat, englezeşte sau franţuzeşte.
      Uneori vraja se rupe brusc, deoarece soneria anunţa pauza în care, timp de zece minute, se încarcă bateriile în vederea conectării la alte activităţi.
      La ceas târziu de seara, şcoala rămâne pustie doarme şi visează frumos, ghemuita în aşternuturile Dărmăneştiului. Ştie ca face un serviciu copiilor din cartier şi adaugă mereu la şiragul ei de perle câte un exemplar, mândră de valoroasa colecţie.
     

© 2002-2005 scoalanoastra